Se anunță vremuri tulburi pentru agricultorii români. Subvențiile APIA, sursa principală de sprijin financiar pentru majoritatea fermierilor, sunt pe cale să sufere o tăiere semnificativă, potrivit informațiilor transmise de Achim Irimescu Comisia Europeană ar urma să impună un plafon unitar la nivel european, ceea ce ar putea însemna o reducere considerabilă, cu consecințe puternice pentru fermieri. O decizie importantă pentru viitorul agricultururii din România este așteptată pe 16 iulie, când se prezintă propunerea de buget 2028-2034.
Subvențiile APIA ar putea scădea cu 20% pentru toți fermierii
Veștile pentru fermierii români sunt îngrijorătoare! Achim Irimescu, a vorbit recent despre negocierile care au loc privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Propunerile referitoare la simplificarea PAC, dar și cea referitoare la bugetul post 2027 vin cu provocări uriașe. În proiectul pentru noul buget al Agriculturii este inclusă tăierea pe orizontală a 20% din toate programele. O astfel de decizie ar putea fi un dezastru pentru fermele medii și mari din România.
Viitorul agriculturii europene se decide pe 16 iulie 2025
Pe 16 iulie 2025 se prezintă propunerea de buget UE pentru perioada cuprinsă între 2028 și 2034. Tot atunci se decide bugetul Politicii Agricole Comune (PAC). Propunerea pentru viitorul agriculturii române prevede o reducere de aproximativ 20% a fondurilor destinate subvențiilor APIA pentru fermieri.
Cine va mai primi sprijin prioritar
Potrivit informațiilor transmise de Achim Irimescu, sprijinul direct ar urma să fie direcționat cu prioritate către tinerii fermieri (sub 40 de ani), femeile fermieri, fermele mixte și exploatațiile din zonele cu constrângeri naturale. Obiectivul este susținerea fermelor mici și medii cu potențial de dezvoltare durabilă, însă riscul este ca fermele mari, care asigură o mare parte din producția de hrană, să devină necompetitive în noile condiții.
„Deși reprezentanții fermierilor europeni, parlamentarii europeni au spus că apărarea nu are nicio valoare fără hrană, chiar pentru soldați, totuși din păcate nu s-a luat în calcul această importanță a agriculturii. Deci aici există un risc mare referitor la tăierea a 20% din agricultură. Comisarul pentru buget, a precizat în Parlamentul belgian acum aproape o lună, că plățile directe vor rămâne integral, dar aici este o mare discuție, pentru că viziunea privind agricultura și alimentația, a precizat că fondurile pentru agricultură, plățile directe, nu se vor mai acorda decât celor care au cea mai mare nevoie de ele, respectiv tineri până în 40 de ani, femeile agricultori, fermele mixte și zonele cu constrângeri naturale, iar fermele medii și mari ar urma să mai primească doar strict sprijinul cuplat, care vă amintesc că e 13 plus 2% actualmente. Să vedem cât va fi în viitor dacă se va adopta!”, este una din declarațiile făcute de Achim Irimescu.
Așadar, pe 16 iulie 2025 vom afla dacă reducerea cu 20% și noile reguli pentru sprijin vor fi adoptate oficial. Până atunci, fermierii ar trebui să se pregătească pentru un scenariu mai restrictiv din punct de vedere financiar, dar cu mai mult sprijin direcționat pentru cei mici și vulnerabili